Din momentul in care a aparut acest concept, al pictatului pe numere, multi au fost contrariati de idee. Cum vine asta? Am detaliat si cu alte ocazii, aici pe blog, ce este pictura pe numere si ce presupune. Acum sa vedem si ce inseamna concret aceasta tehnica.
Din acest articol veti descoperi:
- Cum sa pictati corect
- Cum sa pictati curat
- Cu ce sa incepeti cand pictati un tablou
Cum sa pictati corect
Este simplu sa pictati pe numere, tocmai de aceea conceptul acesta a devenit si atat de popular. Sa creati cu propriile eforturi acel tablou cu care veti decora camera sau orice alta incapere, este o satisfactie enorma. De altfel, este in natura noastra si in simtul proprietatii sa ne dorim sa avem ceva, sa detinem ceva, sa ne punem amprenta asupra unor lucruri. Nu degeaba se spune ca in viata omul trebuie sa faca o casa, un copil si sa planteze un copac. Adica sa faca acele actiuni care marcheaza trecerea lui prin viata. Timpul nu il putem stapani, insa putem face astfel incat trecerea lui sa fie una cu insemnatate pentru fiecare dintre noi.
Revenind la pictura pe numere, ne place sa spunem ca fiecare pictor amator isi poate lasa amprenta asupra picturii. Cu putina imaginatie si simt de orientare, unele contururi sau accente pot fi usor diferite de imaginea prezentata in setul de pictura.
Sa pictati corect inseamna sa respectati instructiunile:
- Aplicati culoare in acel chenar corespunzator, in functie de corespondenta numar-culoare.
- Nu depasiti conturul.
- Culorile nu trebuie diluate, poate doar cat sa va permita miscarea pensulei mai usor pe panza. Puteti totodata sa recurgeti la diluare, pentru a obtine tonuri mai vagi de culoare.
- Reaplicati culoare, un ultim retus mai mult pentru ca trecerea de la o culoare la alta si de la un chenar la altul sa nu fie spatii goale. Asa veti scapa si de efectul de puzzle al picturii.
Cum sa pictati curat
Una din calitatile pe care unii pictori amatori o disting in privinta picturii pe numere este despre cat de practic si curat pot duce la bun sfarsit lucrarea. Asta pentru ca seturile de pictura pe numere sunt gandite sa fie practice:
- Panza este intinsa pe sasiu, fixata pe acel cadru din lemn. Nu mai trebuie sa ajustati nimic la ea.
- Culorile sunt folosite direct din recipientele in care vin inchise ermetic. Dupa ce terminati de pictat inchideti capacele.
Aceasta este varianta in care nu mai pierdeti timp sa creati tonuri de culoare, sa va pregatiti terenul pentru pictat. Pictati curat, setul de pensule este suficient. Nu aveti nevoie de alte marimi si tipuri de pensoane.
De asemenea, mentionam ca la fel de important pentru acest proces de pictat este cum tineti pensonul si cum pictati efectiv. Ceea ce ne duce la randul urmator.
Cu ce sa incepeti cand pictati un tablou
Fiecare pictor amator are propriile reguli sau si le adapteaza pe parcurs. Asta inseamna ca puteti picta:
- In functie de cum sunt distribuite numerele. Unii prefera sa inceapa cu acele numere unde zonele sunt mai extinse. Adica pornesc de la pictat spatii mari si treptat spre final lasa spatiile mici, detaliile.
- In functie de culori. Unii prefera sa inceapa doar cu nuantele deschise, pastel. Este mai usor de retusat o zona unde culoarea aplicata este una pastel.
- De sus in jos sau de la un colt la altul. Desi va recomandam de fiecare data un sevalet, pentru cei care nu au acest tip de suport pentru pictura, tehnica in sine de pictat va fi una aleasa din ratiuni practice. De sus in jos sau dintr-un colt in altul, de la stanga la dreapta sau invers. Asta pentru ca odata finalizata o bucata de pictura, pe masura ce avanseaza cu pictura, sa nu atinga zonele deja colorate si sa previna astfel amestecul de culori sau petele.
Tineti mereu pensula usor oblic, ca si cum ati tine intre degete un instrument de scris. Cu atentie si rabdare, veti duce la bun sfarsit lucrarea.
Spor la pictat!
Scrie un comentariu: